KARSAN JEST ELECTRIC ȘI-A LĂSAT AMPRENTA LA ECOFEST!
Karsan, producătorul turc de vehicule comerciale care avansează constant spre statutul de marcă globală, și-a prezentat vehiculul Jest Electric la EcoFest Atena 2020, un eveniment axat pe dezvoltarea durabilă și organizat în comun de compania DEPA și primăria orașului Atena din Grecia. Rulând pe drumurile europene cu tehnologia de baterie de la BMW i, Jest Electric s-a remarcat ca singurul vehicul electric de transport în comun la evenimentul în care accentul s-a pus pe ecomobilitate și pe crearea unor orașe mai ecologice. La expoziție, reprezentanții primăriilor și instituțiilor publice, în special miniștrii greci ai educației și energiei, au acordat o atenție deosebită modelului Jest Electric și noutăților pe care acesta le oferă. Vehiculul a fost livrat recent la Universitatea Attica de Vest.
Cu soluții moderne de transport, Karsan a participat la evenimentul EcoFest Atena 2020 dedicat dezvoltării durabile și organizat în comun de compania DEPA și primăria Atenei, în Grecia. Cu noul său Jest Electric, Karsan a fost singurul producător de vehicule de transport public la evenimentul la care au participat diferiți reprezentanți ai municipiilor și au fost discutate mobilitatea ecologică și viitorul eco-orașelor.
Niki Kerameos, ministrul grec al educației, și Gerasimos Thomas, ministrul grec al energiei, au făcut un test drive la EcoFest, unde Karsan a prezentat Jest Electric, livrat recent Universității West Attica din Grecia. Giorgos Marinakis, primarul orașului Rethumno din Creta, a subliniat avantajele din operațiunile de transport public aduse de modelele Jest Electric achiziționate anterior de către orașul respectiv, adăugând că modelul s-a diferențiat de concurență datorită dimensiunii sale unice, bateriei superioare și motorului cu emisii zero.